Un paznic de la spitalul Deva demisionează: Văd zilnic bătaia de joc față de bolnavi

Un paznic de la spitalul Deva demisionează: Văd zilnic bătaia de joc față de bolnavi
Publicat: 11/10/2019, 17:00

Paznicul scrie pe Facebook un anunț în atenția Ministerului Sănătății și a locuitorilor din Deva, spunând că refuză să mai lucreze la urgența Spitalului Județean Deva deoarece vede zilnic „bătaia de joc, cum tratează cu indiferență bolnavii” medicii.

Paznicul publică numele unui medic, iar apoi scrie că doctorii dorm și nu vor să fie deranjați când vin bolnavii la urgențe, jignind paznicii pentru că bolnavii fac gălăgie pe holul spitalului în timp ce ei dorm.

Paznicul cere conducerii spitalului să ia măsuri, susținând că bolnavii suferă din cauza „unor nesimțiți”.

Mesajul postat pe Facebook de paznic a devenit viral în scurt timp.

Postarea a strâns sute de aprecieri, iar mulți dintre cei care o comentează îl felicită pe paznic: „Dacă ar fi toată lumea ca dumneavoastră, s-ar schimba ceva…păcat că restul tac și acoperă, de teamă să nu își piardă locul de muncă”, „Bravo, felicitări toată stima pt.dumneavoastră, bine că s-a găsit cineva să vorbească, aveți tot respectul meu”, „Felicitări pentru că ai postat, să vadă toată lumea, oricum se știa dar nu recunoștea nimeni”.

O altă persoană scrie la postarea paznicului că mama sa a murit în spital săptămâna trecută din cauza indiferenței și a nepăsării cadrelor medicale, în condițiile în care un medic dormea, iar alta scrie că a ajuns noaptea la urgență și medicii s-au revoltat pentru că i-a trezit din somn: „mi-au pus o perfuzie în bătaie de joc și m-au trimis acasă tot cum am venit”.

Conducerea Spitalului Județean Deva nu a putut fi contactată până la această oră pentru a exprima un punct de vedere.

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva, Lidia Roșca, a declarat că este vorba despre părerea unui paznic.

„Nu cunosc. Noi vom face investigații, că deocamdată nu am date exacte nici de la domnul doctor, o să-i cerem o notă explicativă să vedem ce s-a întâmplat și o să vedem și de la firma de pază ce s-a întâmplat cu angajatul respectiv. Nu este angajatul nostru, e al firmei de pază. Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo și ce a fost. O să verific dacă este într-adevăr așa, pentru că, din câte am discutat cu doamna director medical, urgența la noi este suprasolicitată, adică vin foarte mulți pacienți, pentru că nu sunt centre de permanență cum sunt în alte orașe mai mari”, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva.

Roșca a afirmat că a găsit și ea pacienți pe coridoarele de la urgențe, însă nimeni nu era agitat sau supărat.

„O să luăm legătura cu domnul doctor (cel menționat de paznic – n.r.). Din câte am auzit, astăzi era de gardă, la serviciu și când am plecat eu erau deja trei ambulanțe și o ambulanță SMURD, așa că are activitate și, sincer, să iau un medic din activitate să-mi explice ce a vrut să spună un domn, angajat al unei firme de pază, prefer să stea să trateze pacienții. Discutăm zilele următoare, investigăm”, a spus managerul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal